CURS instructori GO

   În zilele de 18-19 mai și 1-2 iunie la București se poate organiza un curs de instructori de GO, cu condiția 
să adunăm până la sfârșitul săptămânii cel puțin 4 cursanți.
   Ocazia este creată de organizarea de către Asociația Internațională Masterclass a unui curs de instructori 
de șah. Evident că, având în vedere costurile și efortul logistic, un astfel de curs nu putea fi organizat 
separat doar pentru GO, cu atât de puțini cursanți.
   Instituțiile acreditate să organizeze cursuri de instructori (în baza legislației în vigoare) sunt foarte 
puține și, având în vedere costurile, efortul logistic și dificultatea de a aduna cursanți, tentativele de a 
organiza astfel de cursuri sunt din ce în ce mai rare.
   Până acum am găsit un singur om interesat, Cristian Bratu, de la Timișoara.
   Taxa de înscriere este de 1300 lei. Efortul de a vă deplasa două weekenduri la București este dificil de 
acceptat, dar cursul este deja foarte condensat, pentru a-l face accesibil. Am văzut anterior și cursuri gândite 
pentru o săptămână întreagă și cu taxe mai mari.
   Trebuie să confirmăm de urgență dacă vrem și putem face un curs de instructori de GO. Era bine să mă mișc mai 
repede cu acest proiect, dar am avut niște probleme de sănătate.
   Pentru contact, las telefonul și mailul meu, ca să ne putem organiza rapid, să dăm un răspuns. În momentul 
în care avem 4 doritori, discutăm restul problemelor și vă dau toate detaliile.

Cu stimă,
ZAMFIR MOLDOVAN

Telefon: 0741655552
Mail: zamfir.moldovan@gmail.com

Timișoara, 08.05.2019